Un bebeluș de 5 luni a murit într-un grav accident rutier în județul Harghita

Un bebeluș de 5 luni a murit într-un grav accident rutier în județul Harghita
Publicat: 24/07/2018, 09:28
Actualizat: 02/10/2018, 15:15

Un bebeluș de 5 luni a murit, mama acestuia a fost rănită grav, iar alte două persoane au fost rănite ușor, luni, în urma unui accident rutier produs în comuna harghiteană Corund, între două mașini. Potrivit polițiștilor ambii șoferi au efectuat manevre neregulamentare.

Potrivit Poliției Harghita, accidentul s-a produs după ce unul dintre șoferi a virat ilegal spre stânga, în vreme ce al doilea șofer a depășit pe linie continuă și s-a ciocnit cu primul

„Un șofer, în vârstă de 41 de ani, din comuna Corund, în timp ce conducea o autoutilitară pe DN 13A, a efectuat neregulamentar o manevră de mers spre stânga, moment în care a fost lovit de un autoturism condus de un consătean al său, de 29 de ani, aflat tot neregulamentar în depășire, peste linia continuă”, potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Harghita.

În urma acestuia, un bebeluș de cinci luni a murit, iar mama acestuia în vârstă de 17 ani a fost grav rănită.

„În urma impactului, o fetiță de 5 luni a decedat și mama sa, în vârstă de 17 ani, a fost rănită grav. Alte două persoane au fost rănite ușor”, potrivit Poliției Harghita.

Șoferii nu consumaseră băuturi alcoolice. Poliția a deschis dosar penal pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un cuplu de pensionari a vândut tot și a plecat într-o croazieră în jurul lumii....
Cum arată casa în care locuiește Zanni, câștigătorul Survivor All Stars. Vila full smart are...
FOTO. Ilinca Vandici a făcut-o praf pe Bianca Drăgușanu! Războiul frumoaselor foste iubite de fotbaliști
Mama fostei campioane olimpice la gimnastică a murit duminică într-un accident rutier
România introduce salariul minim european în acest an. Ciolacu: Termenul este 15 noiembrie
Nici vorbă de 100.000 euro! Câți bani primește Zanni, de fapt, pentru că a câștigat...
Veșnic tânără! Are 74 de ani, dar arată fabulos. Mulți nu îi dau vârsta: ce...
Tinerii îmbrăţişaţi înainte să fie luaţi de ape, în Italia, sunt români. Patrizia, Bianca şi...
Ei sunt cei trei tineri dispăruți în urma inundațiilor din Italia! S-au îmbrățișat în timp...
Crește salariul minim de la 1 iulie 2024: Câți bani vor lua în mână angajații...
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit...
Când se va circula pe autostradă între București și Sibiu? Informații despre viitoarea autostradă a...
Cele mai mari alegeri din lume. Primul exit poll arată că partidul premierului indian va...
LEGĂTURA cu VENUS, PIERDUTĂ! De ce este aceasta importantă?
Este interzis total pentru cei care au telefoane mobile. Toată lumea trebuie să respecte
Anunț de ultimă oră de la ANM! Temperaturile se apropie de pragul canicular. Unde se...
Cine e Dani, băiatul înecat în bazin! Detalii șocante
Cu ce intenții a chemat-o Gagea pe Roberta în camera roșie? Ce părere are Sebastian...
Andrei Aradits, dezvăluiri neașteptate despre relația cu Andreea Bălan: „Nu prea ne plăceam așa. Nici...
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă:...
Bacteriile intestinale ajută organismul să lupte cu tumorile, au descoperit cercetătorii
×